Hearts like Ours

Keep adventuring and stay not a grown up :)

Rain, rain go away!

  Hey. Gosh, ce ziua urata. Ca sa nu mai spun ca toate mi-au mers prost. Iar urarea ce o primesc zilnic de la sor-mea "Buna dimineata soare" pare cel putin utopica acum. Este foarte frig, bate vantul groaznic si ploua. Sa-ti spun. Ma grabesc sa nu intarzii si cand ajung la usa imi amintesc unde aveam umbrela. La draguta de Ioana. Stau vreo doua minute gandindu-ma daca sa o sun sau nu si pana la urma apelez numarul pe care il invatasem de mult pe de rost. Imi raspunde cu o voce destul de senina, nu o trezisem, ce bine. Alerg putin prin ploaie sa ajung mai repede la blocul ei, imi aduce umbrela si ne luam cu vorba. Din ferifice mi-am adus repede aminte ca sunt in ntarziere si am fugit spre metrou. In fine, o iau frumusel, in mers normal. Atmosfera era destul de placuta. Imi luasem si un fular sa nu-mi fie rece la gat. Eram sub umbrela care ma proteja de ploaia rece si aveam o oarecare senzatie de mandrie ca ma aflam acolo atunci cand ma uitam la cei care se grabeau sa ajunga la adapost sau la masina. Merg ce merg si ajung la straduta unde traversez si ajung langa piata. Un miros de cogrigi proaspeti imi patrunde simturile olfactive si chiar in momentul cand ma gandeam ca pentru prima data nu mai plec pe ploaie nepregatita, se formeaza un curent puternic de-mi intoarce umbrela, o flutura si pana la urma o rupe! Vantul ma loveste in fata, apoi picaturile reci. Parca se blocase totul. Era prea brusc ca sa-mi dau seama ca e ceva natural. Si la a doua ora a diminetii, numai de revelatii nu aveam eu timp. Obosita fiind ma enervez repede, dar imi continui drumul. Am luat-o mai repede, fireste, iar dupa doua minute ajung la metrou, cu destula umezeala cat sa-mi strice parul frumos aranjat, ca de fiecare data. Nici nu ma uitam la imaginea ce se reflecta pe usa trenului. Parca imi era rusine. Dar voiam sa ajung la liceu, asa ca am plecat capul si m-am indreptat spre bara de langa usa stanga, mi-am dat esarfa jos si am asteptat sa ajung la Eroilor. Si acolo la fel, cu capul plecat iau celalalt metrou pana la Stefan cel Mare, unde Rafaela ma astepta de un minut. Nu intarziasem mult. Din pacate nici ea nu avea umbrela, asa ca am ajuns domnule uda leoarca in clasa. O ora intraga am stat cu mainile in par sa-l mai descurc.
Cu siguranta am racit. E imposibil contrariul. Dar acum este foarte tarziu, eu tot cu ceaiul langa mine, doar sa mai potolesc un pic raceala ce ma va cuprinde peste o zi sau doua. Am vorbit cu Ioana ore bune la telefon. Parca am pus tara la cale, dar zau ca nu-mi dau seama cum trece timpul atunci cand ii povestesc intamplarile din ultimele trei zile, maxim!(am spus). Ah, chiar simteam nevoia sa scriu. Nu-mi place ca am tot repetat cifrele unu, doi si trei. Dar de ce sa spun patru, opt, cinci cand nu e asa?
Eh, mi-as fi prins parul daca avem puful meu, chiar daca nu-mi place cum imi sta. Sapte ore intregi am stat cu o coama in cap. Si leii ar fi fost gelosi pe mine. Maine iau umbrela mamei. Sper sa nu se strice si asta. God, please!
By the way! Cu ce crezi ca mi-am clatit privirea dupa jumatate de ora de butonat pc`ul? Niste pantofiori superbi. Ah, am sa pun o poza, sunt absolut divini!

Ok, e trecut de miezul noptii. Dar nu mi-e bine si abia imi mai tin ochii deschisi. Fug sa-mi fac un dus si apoi ma bag in patut la caldurica si somn usor.  Peace and sweet dreams.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

VIZITATORI